Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.
Scris de
Publicat
2 ani în urmă
Ce este sindromul de tunel carpian
Tunelul carpian este zona dintre încheietura mâinii și palmă, delimitată de oasele carpiene și ligamentul carpian, prin care trece nervul median, acesta având rolul de a conduce senzațiile de la primele degete. Sindromul de tunel carpian este dat de compresiunea nervului median la încheietura mâinii.
Cele mai frecvente simptome ale acestei afecțiuni sunt durere, senzația de amorțeală și furnicături la nivelul mâinii sau la nivelul brațului.
Deși se spune că este boala specifică persoanelor care folosesc frecvent calculatorul, este mai degrabă o afecțiune care apare ca o complicație a bolilor de tip reumatic. Multe dintre paciente sunt din rândul gospodinelor. Ele sunt afectate de această problemă pentru că își folosesc mult mâinile: apă rece, apă caldă, frământă, taie etc.
Prima operație de sindrom carpian a fost realizată la Manchester, în secolul al XIX-lea. În prezent, există mai multe cazuri și pentru că este diagnosticată mai mult decât în trecut.
Când este nevoie de tratament chirurgical în cazul sindromului de tunel carpian?
Primul pas este consultul clinic, care trebuie completat de o electromiografie, ce măsoară activitatea electrică a nervilor periferici, a mușchilor inervați. După ce ai aceste informații, poți pune un diagnostic. Există mai multe scale de severitate a acestui sindrom: de la zero la șase. Tot ce este ca scor de severitate peste patru, inclusiv, are indicație chirurgicală.
Deși din momentul în care apar înțepăturile, furnicăturile, amorțelile, persoana se confruntă cu un disconfort, problema majoră este când acea persoană își pierde îndemânarea, când nu mai poate manevra obiectele de mici dimensiuni și constată că nu se mai încheie așa ușor la nasturi, că vrea să ia o scamă de pe ceva și nu poate, vrea să adune două monede și îi scapă din mână. La început nu dă atenție, dar apoi constată că situațiile de acest fel se repetă. Apoi poate ajunge la dificultatea de a-și face periajul dentar, de a ține furculița în mână. Deci, dincolo manifestările deranjante, adică de durere, amorțeală etc., deficitul acesta motoriu este cel mai important și, totodată, cel mai greu de recuperat.
De altfel, tratamentul chirurgical pentru sindromul de tunel carpian poate avea și o componentă de microchirurgie, în funcție de cât de afectat este și învelișul propriu al nervului.
Medicul Silviu Constantin Bădoiu este supraspecializat în chirurgia endoscopică a mâinii, fiind primul medic care face astfel de intervenții la noi în țară, încă din 2011. Dr. Bădoiu se ocupă preponderent de chirurgia nervilor periferici, a tendoanelor – tenosinovite, mâna reumatoidă – pentru chirurgia părților moi, inclusiv chirurgia cancerelor de piele (melanomul malign, carcinomul bazocelular, carcinomul spinocelular), a leziunilor elementare precum o aluniță, dar poate fi solicitat și pentru tratarea cicatricilor rezultate după diverse traumatisme, arsuri, operații.